A fost odata un imparat si o imparateasa, amindoi tineri si frumosi, dar nu faceau copii.
Într-o zi, veni la imparatul un arap buzat si-i zise:
Împaratul lua buruienile de la arap si porunci sa-i dea cal imparatesc si un rind de haine de aur ce-ti lua vederile de frumusete, apoi chema pe imparateasa si-i dete buruienile sa le fiarba si sa le bea. Împarateasa chema pe bucatareasa si-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie de ce treaba sunt. Bucatareasa, nestiind puterea lor, gusta dintr-insele si apoi le duse imparatesei sa le bea. Nu trecu mult timp la mijloc si ramase grea imparateasa si bucatareasa. Iar cind veni vremea, nascura amindoua cite un coconas mai frumos decit tot ce este frumos pe lumea aceasta, si le puse nume unuia Dafin si altuia Afin.
Într-o zi, imparatul pleca la batalie si, lasind pe fiul sau in locu-i, ii dete o multime de chei in mina si-i zise:
— Fiule, in toate casele ce se deschid cu aceste chei sa intri, iar in casa ce se deschide cu cheia de aur sa nu-ti calce piciorul, caci nu va fi bine de tine.
Cum pleca imparatul din oras, fiul sau intra prin toate casele si vazu o multime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i placu nici una dintr-insele; in cele din urma, ajunse si la casa ce se deschidea cu cheia de aur, statu putin inaintea usei, se gindi la porunca ce-i dedese tata-sau, dar biruindu-l nerabdarea, intra inlauntru si vazu un ochean de sticla. Se uita prin el si vazu un palat cu totul si cu totul de aur, incit la soare te puteai uita, iar la dinsul ba. Si intr-insul sedea doamna Chiralina, tinara copila, floare din gradina, frumoasa ca o zina.
Dupa ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iarasi la locul lui si iesi afara cu ochii plini de lacrami.
Nu trecu mult timp si imparatul se intoarse de la batalie biruitor; dar in loc sa-i iasa fiul sau inainte, sa-l priimeasca cu bucurie, iesi numai imparateasa si-i spuse ca fiul ei este bolnav. Împaratul pricepu numaidecit de unde-i venea boala si chema pe toti doftorii si doftoritele din lume, dar toti ii zisera ca pina nu va da fiului sau de sotie pe doamna Chiralina, el nu se va insanatosa. Împaratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinta, caci tatal ei nu voia sa o marite.
Auzind feciorul imparatului toate acestea, hotari sa se duca el insusi sa o ceara de la tatal ei. Asadar spuse toate acestea fratelui sau de cruce si, intr-o zi, plecara amindoi si se facura nevazuti. Mersera zi de vara pina seara si ajunsera la muma Crivatului, batura la usa si iesi inaintea lor o baba zbircita si ii intreba ce cauta. Ei raspunsera ca cer sa-i gazduiasca pina a doua zi si sa le spuie pe care drum sa apuce ca sa ajunga la imparatia doamnei Chiralina.
Baba se uita la dinsii cu mila si apoi le zise:
— V-as priimi in casa cu mare bucurie, da mi-e frica .
